Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

CFR Constanța și-a reluat activitatea!

Published

on

Activitatea feroviară a fost reluată în regionalele Bucureşti, Craiova, CF Cluj, Iaşi, Galaţi şi Constanţa, la ora actuală se mai poartă discuţii pentru încetarea protestului spontan cu angajaţii din anumite staţii de pe raza de activitate a 2 regionale CF, Braşov şi Timişoara. Trenurile care au fost oprite în staţiile de formare vor fi reprogramate pentru reînscrierea în circulaţie, iar cele care au staţionat în gările de pe traseu îşi vor continua parcursul până la destinaţiile finale. Precizăm faptul că, în urma discuţiilor purtate în prima parte a zilei între conducerea companiei şi salariaţii care au declanşat acest protest spontan s-au dat asigurări că vor fi analizate şi se vor căuta soluţii pentru revendicările şi problemele salariaţilor, aceştia fiind informaţi că odată cu aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli va fi negociată şi promovată o grilă de salarizare bazată pe coeficienţi de ierahizare care să reflecte în mod echitabil importanţa funcţiilor şi a meseriilor la compania CFR SA. În acelasi timp salariaţiilor li s-a atras atenţia că mesajul lor a fost înţeles, dar că o continuare a acestor forme de protest este în afara legii, aduce prejudicii importante companiei şi afectează toţi pasagerii care şi-au programat călătoria pentru ziua în curs.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions