Urmare a informațiilor apărute în media cu privire la dovezile existenței de vestigii arheologice și în zona submersă a Cazinoului din Constanța, conducerea Muzeului Nașional de Arheologie Constanța vine cu următoarele precizări
“În urma apariției pe anumite canale media (este vorba de articolul Exclusiv! Fix în fața Cazinoului din Constanța se distrug vestigii antice, apărut în data de 2 martie 2021 pe platforma plusinfo.org, semnatar Alexandru Căutiș), a unor materiale care pun la îndoială rigoarea științifică și profesionalismul specialiștilor Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu privire la raportul de diagnostic arheologic din zona Cazinoului din Constanța, realizat în cadrul proiectului național Protecția și reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Tomis-Casino Constanța, instituția noastră aduce următoarele precizări:
În cadrul Proiectului Protecția și reabilitarea litoralului românesc al Mării Negre în zona Tomis-Casino Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a primit solicitarea de realizare a unei evaluări de teren non-intrusivă. În condițiile prevăzute de legislația în vigoare, beneficiarul lucrărilor a angajat o firmă, care să realizeze scanări și înregistrări foto-video cu zona afectată de proiect, aceste date fiind puse, ulterior, la dispoziția specialiștiilor MINAC pentru a fi analizate și interpretate. Echipa Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, desemnată a se ocupa de acest proiect, în baza analizei datelor primite, a propus condiționarea desfășurării proiectului de efectuarea unei supravegheri arheologice permanente, pe toată durata lucrărilor de amenajare.
În aceste condiții, Raportul de evaluare de teren non-intrusivă (nr. 2325/17.06.2020) a fost înaintat Comisiei Naționale de Arheologie, fiind aprobat cu condiționările propuse de arheologii noștri (cf. Rezoluțiile Comisiei Naționale de Arheologie din ședința 19 iunie 2020, poziția 238).
Menționăm că, până în prezent, beneficiarul nu a demarat lucrările de amenajare a zonei care să implice, conform avizului Comisiei Naționale de Arheologie, supraveghere arheologică sau, după caz, cercetare arheologică. Pentru a se asigura o totală transparență, precizăm că toate documentele amintite mai sus pot fi consultate, în condițiile legii, la Ministerul Culturii.
Totodată, ca urmare a diverselor informații vehiculate în presă, în ultima lună, și care pun la îndoială, direct sau voalat, profesionalismul și pregătirea colegilor noștri cu competențe științifice în arheologie subacvatică, corpul de specialiști și conducerea MINAC își exprimă susținerea și încrederea în profesionalismul acestora, fiind specialiști atestați în domeniul arheologiei subacvatice de către Centrul Internațional de Arheologie Subacvatică Zadar (International Centre for Underwater Archaeology in Zadar), conform legislației internaționale în vigoare. Desfășurând o activitate de pionierat (primii arheologi atestați în arheologie subacvatică din România), reușind să facă față provocărilor, deloc ușoare, ale acestui domeniu de activitate, specialiștii în arheologie subacvatică ai muzeului au dat dovadă de multă implicare și pasiune. Rezultatele muncii lor științifice au fost prezentate la conferințe naționale și internaționale, reușindu-se astfel un prim pas important pentru vizibilitatea acestui domeniu mult timp neglijat.”
Pentru claritate, vă recomandăm:
Au apărut dovezi că există vestigii arheologice și în zona submersă de la Cazino
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta