Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Băneasa efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, care a prezentat un permis de conducere contrafăcut.
În cursul zilei de ieri, 3 martie a.c., aflaţi în misiune pe Drumul Judeţean 391 A, în dreptul localităţii Şipote, judeţul Constanţa, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, la volanul căreia se afla cetățeanul A.C. în vârstă de 33 ani.
Cu ocazia efectuării controlului documentelor, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor franceze.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic, acesta fiind contrafăcut.
”În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun .”, precizează reprezentanții Biroului de presă al Gărzii de Coastă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta