Sâmbătă seara, polițiști ai secției 3 au constatat faptul că un club din municipiul Constanța este deschis, deși suntem în pandemie și activitatea operatorilor care desfășoară acest timp de servicii a fost suspendată.
Potrivit reprezentanților Biroului de presă al IPJ Constanța, în interiorul clubului erau câteva zeci de persoane care dansau. Administratorul clubului Fratelli – căci despre acesta este vorba – a fost amendat.
Iată ce precizări au făcut polițiștii:
”La data de 6 martie a.c., în jurul orei 21.15, polițiștii Secției 3, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat faptul că un club din municipiul Constanța este deschis, iar în interior se află mai multe persoane care dansau, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020 referitoare la suspendarea temporară a activității operatorilor economici care desfășoară acest tip de servicii.
Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta