Inițiativa europarlamentarului român dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu de relocare a Agenției Europene a Medicamentului, de la Londra la București, prinde contur și la nivel guvernamental. Printr-un Memorandum discutat miercuri în ședința de guvern, România își va prezenta candidatura pentru relocarea la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA). Europarlamentarul român ne-a declarat: „Am discutat cu premierul Grindeanu inițiativa mea, la ultima vizită a domniei sale la Bruxelles, în data de 8 martie. Apreciez și mă bucură faptul că dumnealui a înțeles importanța demersului meu în context european și a marșat atât de rapid la idee, în condițiile în care eu am lansat-o încă din luna iunie a anului trecut, dar la acea vreme m-am lovit de un dezinteres total din partea fostului guvern tehnocrat”. Pe lângă numeroasele luări de cuvânt în Parlamentul European, în 25 noiembrie 2016 europarlamentarul român dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu a organizat la Palatul Parlamentului o dezbatere ce a avut ca subiect oportunitatea relocării Agenției Europene a Medicamentului de la Londra la București. Deși, la dezbatere au participat aproape toate numele mari ale vieții medicale românești, această inițiativă nu a fost luată în seamă de fostul guvern sau de reprezentanții de atunci ai ministerului sănătății. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), una dintre cele mai mari și importante agenții europene, își are în acest moment sediul la Londra. Este un organism descentralizat al UE, care are ca principală responsabilitate protecția și promovarea sănătății publice, prin intermediul evaluării și supravegherii medicamentelor destinate uzului uman. Relocarea la București a EMA reprezintă o oportunitate importantă pe care România ar putea să o valorifice, în prezent țara noastră nefiind gazdă pentru niciun sediu de agenție europeană. Atragerea unui sediu de agenție a UE ar contribui la creșterea rolului și vizibilității României ca stat membru al UE. Dr. Claudiu Ciprian Tănăsescu ne-a mai precizat că: „ Săptămâna viitoare va ieși de sub tipar și un studiu, editat cu sprijinul Parlamentului European, care încearcă să răspundă la întrebarea: Este România pregătită pentru a găzdui Agenția Europeană a Medicamentului?, iar răspunsul este cu siguranță unul pozitiv”. Editat bilingv, în română și engleză, materialul își propune să prezinte europenilor toate avantajele pe care le oferă țara noastră pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentului, precum și importanța politică, la nivel european, a unei astfel de mișcări.