În cursul zilei ieri, s-a stins din viață Liviu Necșulescu, fondatorul companiei Jidvei SRL, la vârsta de 91 de ani.
Potrivit ziarului Adevărul de Alba Iulia, omul de afaceri Liviu Necşulescu împreună cu fiul acestuia, Claudiu, au format un imperiu cunoscut la nivel naţional şi internaţional. Crama se întinde pe dealurile din jurul localităţilor Jidvei, Blaj, Cetatea de Baltă şi Sânmiclăuş, județul Alba, iar renumitele sortimente de vin se produc din strugurii culeşi pe nu mai puţin de 2.500 de hectare de viţă de vie.
Liviu Necșulescu va fi înmormântat la Constanța.
Reprezentanții companiei Jidvei au postat urmtoarele rânduri:
Omul sfințește locul.
Îl poate face mai bun, mai frumos, mai luminos după cum îi sunt gândurile, după cum îi sunt faptele, după cum îi este sufletul. Îl face mai bun, în primul rând, pentru ceilalți, împărțind cu ei o bucată de lume, un timp mai blând din timpul care ne este dat să îl petrecem împreună aici, pe pământ. Oamenii care sfințesc locul nu pleacă niciodată, ei rămân mereu tineri în amintirea vie a acelora care au avut privilegiul de a-i întâlni și de a le fi marcat trecerea prin această viață prin gesturi simple, firești, pline de generozitate și frumusețe.
Și atunci cum ne luăm rămas-bun de la un astfel de om? Cum răsplătim ceea ce e imposibil de răsplătit, pentru că bunătatea, omenia, cumsecădenia, generozitatea, noblețea sufletului sunt o răsplată în sine…
Domnul Liviu Necșulescu, neostenitul „domn Liviu” cum îl știm toți cei care am avut bucuria de a-l cunoaște sau de a-l întâlni, a plecat dintre noi spre zări mai senine, într-o zi cu soare blând de primăvară.
Un om drept, neobosit, cu o incredibilă poftă de viață și o energie rar întâlnită și, mai ales, cu un suflet cald și blând, un om bun „ca pâinea lui Dumnezeu”, așa cum se spune în Ardeal, printre oamenii locurilor care i-au devenit atât de dragi și care i-au fost „acasă” în ultimii douăzeci de ani. Locuri pe care, îndrăznim să spunem, le-a sfințit prin faptele sale pline de bunătate, prin onestitate și mărinimie, prin muncă asiduă, prin determinare și viziune, dar mai ales prin strădania nesfârșită de a face din fiecare azi un mâine mai bun pentru oamenii în mijlocul cărora s-a simțit mereu atât de bine și de iubirea și recunoștința cărora s-a bucurat mereu.
Dincolo de tot și de toate, pentru domnul Liviu Necșulescu cea mai importantă a fost familia căreia i-a insuflat acea noblețe a sufletului și a faptelor și valori solide – corectitudine, loialitate, respect, generozitate – toate dublate de grijă, de iubire și de credință în Dumnezeu.
A știut să aducă oamenii împreună, să îi țină aproape, să le dea motive să privească mereu cu încredere și speranță spre ziua de mâine.
Privind la tot ceea ce a clădit, la oamenii pe care îi întâmpina cu ochii plini de lumină și bucurie, cu brațele și sufletul larg deschise, știm că nu greșim când spunem:
Oamenii care sfințesc locul nu pleacă niciodată, ei ne rămân cu toată frumusețea sufletului lor bun, care va continua să rodească în timp și peste timp.
Foto: Facebook Jidvei