În cursul zilei de azi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în prezenţa ministrului Lucian Bode, a avut loc semnarea contractului comercial în vederea construirii și achiziţionării a două nave maritime de patrulare care vor intra în dotarea Poliţiei de Frontieră Române.
Contractul a fost încheiat între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin inspectorul general chestorul principal de poliţie Liviu Bute şi Damen Shipyards Gorinchem B.V. Netherlands, prin Stephen Stout director de vânzări pentru Europa de Est si Sud-Est, pentru achiziția a două mijloace de mobilitate navală.
Valoarea contractului este de 129.944.250 de lei fără TVA (26 milioane de euro), proiect fiind derulat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Securitate Internă, iar navele urmează să intre în dotarea PFR până la data de 30.11.2022.
Aceste nave fac parte dintr-un proiect mai amplu care presupune suplimentarea flotei navale a Poliţiei de Frontieră Române, în cadrul căruia urmează să fie achiziţioneze, pe lângă cele două nave maritime de patrulare (CPV – Coastal Patrol Vessel) şi cinci şalupe de intervenţie (CPB – Coastal Patrol Boat).
Achiziția de nave maritime de patrulare şi şalupe de intervenţie conferă Poliţiei de Frontieră Române o creștere a capabilităţilor de intervenţie operativă, acestea fiind destinate supravegherii frontierei maritime externe a Uniunii Europene şi respectării jurisdicţiei statului român în zona de competenţă, pentru misiuni de patrulare, asigurarea apelor din zona exclusiv economică, siguranţă maritimă, operaţiuni de căutare şi salvare şi transportarea supravieţuitorilor
Această achiziţie va conduce la îmbunătăţirea cooperării operaţionale în cadrul acţiunilor comune Frontex la care participă Poliţia de Frontieră Română, fără a priva totodată structurile operative la frontierele României de astfel de mijloace tehnice pe perioade îndelungate.
Reprezentanţii operatorului economic au decis ca în construirea celor două nave să fie angrenate şi capabilităţile unităţilor de producţie din România – Şantierele Navale DAMEN Galaţi şi Mangalia.
Poliţia de Frontieră Română gestionează 2.070 km de frontieră externă a Uniunii Europene, din care 225 km sunt la Marea Neagra. Cu navele aflate în dotare, trebuie să realizeze un dispozitiv de supraveghere eficient, a cărui continuitate în timp şi spaţiu asigură permanent acoperirea unui spaţiu maritim de cca. 20.000 Km2 (ape maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă şi zona economică exclusivă).
În contextul gestionarii fenomenului migraţionist la frontierele externe ale UE, achiziția de nave maritime de patrulare şi şalupe de intervenţie este oportună pentru îndeplinirea angajamentelor Poliţiei de Frontieră Române asumate cu Agenția Frontex, în ceea ce privește detașarea de echipamente tehnice în operaţiunile comune derulate la frontiera maritima externa a UE.
Iată ce caracteristici tehnico-tactice principale au – Damen FCS 4008 PATROL:
-executarea de misiuni operative de până la 3 zile pe un grad de agitaţie a mării 5 Douglas (valuri până la 4 metri înălţime);
-posibilitatea de a menține legătura de date şi informaţii cu centrul de comandă şi control, precum şi cu alte nave;
-echipaj: 28 persoane;
-capacitate maximă supravieţuitori (pe puntea pupa): 80 persoane;
-viteză maximă: 30 noduri;
-lungime totală: 42,95 m;
-lăţime totală: 8,65 m;
-pescaj maxim: 3,05 m;
-autonomie de minim 600 mile marine;
-tonaj brut: 300 tone.
Iată ce a scris și ministrul Lucian Bode pe pagina sa de Facebook:
”Am participat, astăzi, la semnarea contractului de construire și achiziție a două nave maritime de patrulare care vor intra în dotarea Poliției de Frontieră Română.
Achiziția acestor nave este parte a unui proiect mai amplu, în cadrul căruia urmează să fie achiziționate şi cinci şalupe de intervenție.
Sunt acțiuni care dovedesc preocuparea noastră față de siguranța cetățenilor, nu numai a celor români, ci a tuturor locuitorilor Uniunii Europene. Înțelegem, astfel, să fim responsabili în asigurarea frontierei estice a Uniunii Europene și a NATO.
Supravegherea frontierei maritime, misiunile de patrulare, asigurarea apelor din zona exclusiv economică, siguranța maritimă, operațiunile de căutare și salvare – sunt tipuri de misiuni care, cu aceste nave, vor fi îndeplinite cu mai mare eficiență.
Se eficientizează, totodată, și cooperarea operațională în cadrul operaţiunilor comune Frontex la care participă Poliția de Frontieră, iar eu sunt un susținător consecvent al cooperării internaționale.
Ca ministru al Afacerilor Interne, ca membru al Guvernului, ca român, am susținut și voi susține inițiativele care țin de modernizarea instituțională, implicit demersurile care au ca scop final siguranța cetățeanului.
Consider ca fiind absolut necesară modernizarea și dotarea corespunzătoare a Poliției de Frontieră Română, dat fiind rolul acestei structuri în gestionarea fenomenului migraționist, în prevenirea și combaterea criminalității frontaliere sau cooperarea în cadrul misiunilor Frontex.
Proiectul, în valoare de 26 de milioane de Euro, este derulat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Securitate Internă. Felicit astfel Poliția de Frontieră pentru astfel de inițiative, cu speranța că și celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne îi vor urma exemplul.
Reprezentanţii operatorului economic au decis ca, în construirea celor două nave, să fie angrenate şi capabilităţile unităţilor de producţie din România – Şantierele Navale DAMEN Galaţi şi Mangalia.
Este îmbucurător faptul că în România există resurse care să permită astfel de activități.”