Pirații din zona Golfului Guineea au răpit , în cursul zilei de ieri, mai mulți navigatori care se aflau la bordul tancului petrolier ”Davide B”, sub pavilion Malta.
”Este vorba despre 15 marinari, din cei 21 care se aflau la bord. Îmbarcați la bordul navei sunt marinari din România, Ucraina și Filipine. Se pare că printre persoanele capturate se află și români.”, a precizat Adrian Mihălcioiu, lider al Sindicatului Liber al Navigatorilor, pentru ziarul Ordinea.
Cu privire la informațiile de astăzi din mass-media internaționale privind un incident produs la data de 11 martie 2021, în largul coastelor statului Benin, în care a fost implicată nava „Davide B” și care s-a soldat cu răpirea mai multor navigatori, în contextul în care în componența echipajului sunt și cetățeni români, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că deja a fost convocată celula de criză.
”Din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a fost deja convocată Celula de criză interinstituțională în vederea inițierii demersurilor necesare pentru verificarea situației, confirmarea informațiilor referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor răpite și întreprinderea acțiunilor specifice în astfel de cazuri.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dat fiind caracterul specific și sensibil al acestuia.”, precizează MAE.
Update: În continuarea Precizărilor de presă emise de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în cursul zilei de astăzi cu privire la incidentul produs la data de 11 martie 2021, în largul coastelor statului Benin, în care a fost implicată nava „Davide B”, MAE face următoarele precizări:
Celula de Criză interinstituțională, convocată de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, a efectuat în regim de urgență o serie de demersuri complexe pe mai multe canale specifice, inclusiv diplomatice, pentru verificarea situației, confirmarea informațiilor referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor potențial implicate și întreprinderea acțiunilor necesare în astfel de cazuri. Conform datelor și informațiilor obținute, MAE precizează că la bordul navei menționate nu s-au aflat cetățeni români. Prin urmare, nu au existat cetățeni români victime ale unei acțiuni de răpire de persoane.