Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Deputatul PNL Marian Crușoveanu: „PSD transformă fondurile europene într-un butoi de pulbere“

Published

on

Deputatul de Constanța al PNL Marian Crușoveanu îi critică pe social-democrați pe tema Programului de Redresare și Reziliență, care ar trebui votat în Parlament. Liberalul spune că amenințarea PSD că nu ar vota Programul reprezintă un șantaj la întreaga Uniunea Europenă.

„România se află într-un moment istoric fără precedent. Prin Programul de Redresare și Reziliență, România poate accesa un plan de finanțare de 30 de miliarde de euro. Aceste fonduri sunt esențiale în ceea ce privește dezvoltarea țării. Uniunea Europeană a inițiat programul ”#NextGenerationEU”, în valoare de 672,5 miliarde de euro, fonduri destinate tuturor statelor membre, iar acesta trebuie ratificat de către fiecare stat membru, în parlamentele naționale. Liderii PSD amenință ca nu vor vota, iar șantajul la care recurg reprezintă un atac direct, nu doar pentru România, dar și pentru întreaga Uniune Europeană. În cazul în care acest plan nu este ratificat de către Parlamentul României, vom avea o situație fără precedent, prin care va fi blocat dreptul românilor de a avea școli, spitale și drumuri, în anii următori. Bunăstarea care se urmărește prin acest program înseamnă cetățeni liberi, puternici și independenți față de stat.

Declarațiile liderilor PSD și atacurile pe care le lansează nu fac altceva decât să blocheze cursul istoric și dreptul românilor la dezvoltare, fiind o amenințare la adresa fiecărui român care speră la o viață mai bună în România. Șantajul la care recurg Ciolacu, Tudose și Grindeanu nu reprezintă altceva decât un stil de a-i ține pe cetățeni dependenți de stat și ușor de controlat.

Fondurile europene au schimbat localități din România și au dat șansa unor comunități de a vedea lumina zilei, de aceea sper ca rațiunea să învingă în rândul PSD și să susțină acest plan european, căci numai astfel putem dezvolta și schimba cursul istoriei României. Voința politică, în momentul de față, nu este despre PSD, PNL sau USR. Este despre o Românie dezvoltată, puternică în Europa. Fiți responsabili, domnilor de la PSD, și nu reaprindeți acest butoi de pulbere, pentru că bubuiți viitorul României, dar și speranța și dreptul fiecărui român la o viață mai bună!“, a spus Crușoveanu.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions