Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Circul din ALDE Constanța continuă! Banias i-a anulat mandatul atribuit lui Learciu și cere Bucureștiului respectarea statutului

Published

on

Președintele ALDE Constanța, deputatul Mircea Banias a convocat, astăzi, Biroul Politic Teritorial al ALDE Constanța în ședință ordinară. Liderii ALDE au decis, cu unanimitate de voturi, că întâlnirea din data de 12 martie a.c. în cadrul căreia Daniel Learciu era numit președinte al Organizației Municipale ALDE Constanța este nestatutară. Astfel, Mircea Banias explică, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacției că “deciziile luate acolo sunt lovite de nulitate absolută”. Totodată, liderul ALDE anunță că au fost aprobate, cu unanimitate de voturi, deciziile luate de către Biroul Politic Local al ALDE Constanța, statutar convocat de președintele organizației, George Fulina, respectiv cele care au avut ca obiect sancționarea celor patru membri din cadrul Biroului Municipal Constanța care au participat la ședința din 12 martie.

Amintim că printre cei sancționați se află și doi vicepreședinți, Claudiu Ceti și Grasu Tănase, care nu mai au dreptul de a participa activ la luarea deciziilor din cadrul Biroului.

Un alt punct pe ordinea de zi a făcut referire la conflictele din cadrul partidului de la nivel național. În legătură cu acest aspect, Mircea Banias a declarat: “Actuala stare de fapt este de natură a aduce grave prejudicii de imagine unei formațiuni politice aflată la început de drum. Solicităm conducerii centrale a ALDE să-și asume rolul de garant al respectării statutului partidului și să întreprindă demersuri în vederea convocării unui congres legal și statutar, la care membrii cu drept de vot să se poată exprima liber, iar rezultatul să fie unul care să creeze premizele unui parcurs ascendent, în perspectiva viitoarelor confruntări electorale.”

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions