Astăzi, la ora 13.00, Administrația Națională de Metorologie a transmis o informare meteorologică, potrivit căreia din această noapte, de la ora 3.00 și până pe data de 27 martie, la ora 10.00, vom avea parte de o vreme cu precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului dar și căderi de brumă. Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (25/26 martie) precipitaţiile se vor extinde treptat și vor cuprinde pe parcursul zilei de duminică (26 martie) centrul, sudul şi estul țării unde se vor cumula pe arii restrânse 15…20 l/mp. Va ploua, iar în Transilvania şi trecător în Moldova vor fi precipitații și sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Îndeosebi pe parcursul zilei de duminică în majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50…60 km/h. În a doua parte a nopţii de dumincă spre luni şi în dimineaţa zilei de luni, în regiunile intracarpatice şi izolat în rest se va produce brumă. La aceieași oră, a transmis și un Cod Galben pentru ziua de mâine, între orele 8.00 – 20.00, în Carpații Meridionali și Orientali. Aici sunt prognozate intensificări ale vântului și precipitații predominant sub formă de ninsoare. În intervalul menţionat în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55…60 km/h, iar pe creste peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.