În cursul serii trecute, în orașul Ovidiu a fost prins un bărbat care se afla la volanul unui autoturism, deși nu avea permis de conducere și era și foarte băut.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 29 martie a.c., în jurul orei 22.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Poiana din orașul Ovidiu, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
”În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.