Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța. Percheziții într-un dosar de contrabandă. Un bărbat a fost reținut

Published

on

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare, în cursul zilei de ieri, 10 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Constanța, a municipiului Medgidia și a comunei Tortoman, la persoane bănuite de contrabandă asimilată.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2020 – prezent, persoanele în cauză ar fi deținut și comercializat țigarete care nu aveau aplicate timbre de siguranță emise de autoritățile române.

În urma descinderilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 5.800 de țigarete (290 de pachete).

Șase persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 64 de ani, au fost conduse la sediu pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat în cauză, un bărbat, de 34 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă.

La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions