Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, astăzi, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”. Sentința nu este definitivă.
Udrea a fost condamnată pentru luare de mită și abuz în serviciu, dar a fost achitată pentru acuzația de abuz în serviciu.
Procurorii ceruseră o pedeapsă de 21 de ani de închisoare.
În această dimineață, fostul ministru spunea că se așteaptă la o altă decizie, respectiv achitarea.
„Evident e un moment important după doi ani şi ceva de când durează acest proces. Acest dosar este făcut exclusiv pe declaraţiile unor persoane care au încercat să se salveze în felul acesta. Din punctul meu de vedere aşa cum am cerut soluția nu poate să fie decât aceea de achitare”, a spus Elena Udrea.
Amintim ca dosarul “Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă.