Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

MApN: Documentele care privesc fosta securitate, predate CNSAS în 2006. Ce dosare NU au fost restituite

Published

on

În urmă cu două zile, trei cercetători CNSAS – Mihai Demetriade, Mădălin Hodor și Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu – i-au cerut ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, o decizie urgentă de restituire a tuturor documentelor ce aparțineau fostei Securități.

”Faptul că M.Ap.N. a trimis, selectiv și parcimonios, anumite fonduri arhivistice către C.N.S.A.S. de-a lungul timpului, domnule ministru, nu modifică natura lipsei de voință în restituirea in integrum a arhivelor capturate în contextul Revoluției române”, susțin cei trei în scrisoarea deschisă adresată ministrului Nicolae Ciucă, publicată sâmbătă, potrivit G4Media.

Semnatarii scrisorii și-au exprimat speranța ca ministrul Apărării să înțeleagă „gravitatea acestei situații”, în sens contrar devenind „complice cu răul”.

În cursul zilei de azi, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale a precizat că nu mai are arhivă de restituit CNSAS.

Advertisement
usr

Iată comunicatul MApN:

În anul 2006, toate documentele care privesc fosta securitate din arhiva Ministerului Apărării Naționale au fost predate Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), cu excepția celor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale, în conformitate cu prevederile Hotărârii CSAT nr. 60/2006.

În data de 22 februarie 2021, ministrul apărării naționale Nicolae-Ionel Ciucă și specialiști din instituție au avut o întrevedere cu o delegație a Colegiului CNSAS, condusă de președintele Constantin Buchet, în acord cu cooperarea instituțională permanentă care a existat încă de la înființarea CNSAS.

În urma discuțiilor, la nivelul MApN se derulează în prezent etapele procedurale de constituire a unei comisii paritare mixte MApN-CNSAS, în conformitate OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Această comisie, formată din specialiști ai celor două instituții, urmează să stabilească un grafic de consultare și analiză a documentelor a căror dezvăluire ar putea aduce atingere securității naționale și vor decide cu privire la caracterul și destinația acestor documente, în conformitate cu prevederile art. 2 al Hotărârii CSAT nr. 60/2006 și prevederilor OUG 24/2008.

***

Advertisement
usr

Documentele din arhiva fostei Securități care au fost primite în custodie de MApN după luna ianuarie a anului 1990 au fost predate, în anul 2006, cu excepțiile prevăzute de cadrul legislativ, către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în baza HG nr.731/07.06.2006 privind preluarea în gestiune de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a arhivei deținute anterior de fostele organe de securitate, ale Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 60/17.04.2006, ale Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr.130/28.08.2006 și ale Protocolului încheiat între Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Foto: G4Media

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions