În cursul zilei de ieri, pe pagina oficială a Ministerului Educației Naționale a fost postată o informare privind funcționarea grădinițelor pe durata vacanței de primăvară a acestui an școlar.
”Ministerul Educației a creat cadrul legal pentru ca grădinițele să poată organiza activități cu copiii și în perioada vacanței de primăvară. Astfel, un număr însemnat de grădinițe din sistemul de educație vor funcționa și pe perioada vacanței de primăvară, cu avizul direcțiilor de sănătate publică.
Numărul acestora este diferit de la o săptămână la alta, în funcție de solicitări și de capacitatea grădinițelor de a asigura resursa umană.”, au precizat reprezentanții ministerului.
După cum puteți vedea în tabelul postat pe pagina Ministerului Educației Naționale, cele mai puține grădinițe funcționează în județul Constanța. La noi, în această săptămână, 5-9 aprilie, nu se organizează nici un fel acțiuni, iar săptămâna viitoare va fi deschisă o singură grădiniță. Nici în săptămâna 19-23 aprilie lucrurile nu stau mai bine, dat fiind faptul că tot o singură grădiniță își deschide porțile.
Am încercat să obținem un punct de vedere oficial din partea Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Potrivit inspectorului școlar județean Sorin Mihai, deocamdată nu au fost mai multe solicitări.
”Noi așteptăm în continuare solicitări. Este o situație cu o fluctuație puternică. Dacă apar solicitări, este posibil să deschidem mai multe grădinițe.”, a precizat Mihai Sorin pentru ziarul Ordinea.
Sunt județe în țară unde zeci de grădinițe sunt deschise. Cele mai multe se află în județul Bihor, unde sunt deschise 93 de grădinițe pe tot parcursul vacanței. Urmează județele Sibiu, Suceava, Covasna, Harghita, Timiș etc…..