Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

INCREDIBIL! Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, nu are habar care este protocolul morților infectați cu SARS CoV-2

Published

on

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății în Guvernul Cîțu a anunțat, joi, într-o declarație de presă susținută la sediul instituției, după o întâlnire cu reprezentanții cultelor din România, că protocolul în cazul morților infectați cu SARS CoV-2 se va schimba.

Scandalul din jurul ministrului Voiculescu ia amploare. Nici de această dată ministrul Sănătății nu a dat dovadă că știe legislația stabilită pentru pandemie. Ministrul nu avea habar că legislația din 2020 prevede că morții infectați cu SARS CoV – 2 sunt înmormântați dezbrăcați, bagați într-un sac și mai apoi sigilați în sicriu. A încercat să arunce vina pe diverse persoane, insituții și a anunțat că noul ordin va fi semnat abia… mâine. Cel târziu luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial, timp în care se va aplica același protocol macabru și încredibil de dureros pentru familiile celor care își pierd apropiații din cauza infectării cu SARS CoV-2.

Ce au cerut reprezentanții cultelor, potrivit Monseniorului Aurel Perca, reprezentantul Arhiepiscopiei româno-catolice în România

“Poate avea loc o celebrare religioasă.

Advertisement
usr

Preoții să aibă acces la ATI.

Respectarea demnității persoanei prin îmbrăcare, cu un eventual control din partea familiei, care poate să aibă acces.

Limita participării la adunările publice, sigură că ar fi 100-200-300.

Noi am insistat în ultimul timp pentru că am avut plângeri din partea unor credincioși și am avut câteva întâlniri sperând că se vor reglementa repede aceste probleme.”

NOTĂ! Toate solicitările au fost aprobate!

Advertisement
usr

Vlad Voiculescu: Nu scrie nicăieri într-un Ordin de Ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați. Dacă nu s-a respectat până acum, a fost dintr-o lipsa de bun simț.”

“Reprezentanții cultelor au acces la pacienții bolnavi de COVID. Ordinul de Ministru se va semna mâine. Cel târziu luni va fi în Monitorul Oficial, de atunci va întră în vigoare.

Va conține modificări și reglementări suplimentare. Măsuri de protecție. Despre asta a fost vorba dintotdeuana. Era vorba despre un Ordin din aprilie 2020. Este vorba despre protejarea sănătății oamenilor și ce se întâmplă în timpul înmormântărilor.

Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noul ordine și vor fi introduse câteva reguli care trebuie respectate.

Vorbim despre accesul preotului în spital la pacienții care au nevoie, și pentru aparținători. E bine că pacienții care au nevoie de susținere să o primească din partea reprezentanților cultelor și aparținătorilor.

Advertisement
usr

Pentru cei care vor să își ia adio de la cei dragi, vrem să facem în așa fel încât acest lucru să se petreacă în condiții de siguranță.

Cei care decedau din cauza COVID vor putea fi îmbrăcați. Nu scrie nicăieri într-un Ordin de Ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați. Dacă nu s-a respectat până acum, a fost dintr-o lipsa de bun simț.” a spus ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

De asemenea, conform noului protocol preoţii vor avea voie să intre în spital la pacienţi în stare gravă, la fel şi aparţinătorii. Trupurile vor fi puse în sicrie care vor fi sigilate.

La solicitarea jurnaliștilor prezenți la declarațiile de presă, Vlad Voiculescu a refuzat să își ceară scuze familiilor distruse de durere, după ce și-au înmormântat în condiții inumane apropiații. Ceva mai târziu, printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook, ministrul Vlad Voiculescu a reacționat. Cu scuze, dar a ocolit scuzele directe către familiile îndoliate. Și-a cerut scuze pentru… că a preluat o informație greșită!

Iată mesajul complet:

Advertisement
usr

“Tocmai am avut o întâlnire cu Secretariatului de Stat pentru culte și reprezentanți ai cultelor din România în care s-a discutat despre accesul pacienților internați cu COVID-19 la asistență religioasă și despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2.

Am căzut de acord ca pe perioada internării în unitatea sanitară pacientul internat cu COVID-19 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, cu respectarea de către cleric a tuturor măsurilor sanitare care se impun.

În ceea ce privește ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de ritual de înhumare/incinerare a cultului de care aparține. Ritualul de înhumare/incinerare se va face cu sicriul sigilat cu respectarea voinței familiei și a tuturor normelor prevăzute de lege.

Am căzut, de asemenea, de acord în cadrul întâlnirii pe respectarea normelor și măsurilor de siguranță suplimentare propuse de Ministerul Sănătații.

Le mulțumesc reprezentanților cultelor – Biserica Ortodoxă Română – Pr. Vicar Administrativ Patriarhal Ionuț Corduneanu, Biserica Romano-Catolică din România – Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Aurel Percă, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie – domnul președinte Virgil Achihai și de asemenea secretario de stat Andreea Moldovan și Monica Althamer din partea Ministerului Sănătății, din partea Secretariatului de Stat pentru culte secretarul de stat Victor Opaschi și directorul adjunct Cezar Păvălașcu.

PS Tocmai am avut declarații de presă. Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație parțial greșită în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, o parte a celor decedați – și anume cei autopsiați (!) – conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 “se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.” Majoritatea covârșitoare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2 nu au fost autopsiate. Este de altfel o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi.”

Protocolul de înmormântare a cadavrelor în caz de deces în urma infectării cu SARS-CoV-2, strict și inuman!

Advertisement
usr

Sebastian Cocos, președintele Asociației Funerară Română, explică ce s-ar putea întâmpla cu cadavrele înmormântate după infecția cu noul coronavirus.

Cadavrul unei persoane care a decedat că urmare a infecției cu noul coronavirus se introduce complet dezbrăcat în doi saci din plastic, sigilați, iar după fiecare manevra se dezinfectează cu produse biocide, apoi este depus în sicriu, care vă fi și el sigilat. Personalul care manipulează cadavrele nu are voie să se atingă de corp fară costum special cu înalta protecție, iar cadavrul nu poate fi îmbălsămat.

“Cadavrul defunctului este preluat de la morga și transportat direct la cimitir, în condiții foarte stricte, fară să mai fie depus la capela sau la biserica”, a explicat Cocos pentru ziare.com.

Din cauza huselor din plastic închise etanș, cadavrul nu mai urmează procesul firesc de putrefacție, din lipsa de oxigen. În plus, nu toți sacii mortuari în care sunt introduse cadavrele morților de COVID-19 sunt biodegradabile, acestea fiind foarte scumpe. În aceste condiții nu este clar ce se vă întâmplă în cimitire peste ani, având în vedere că un cadavru înhumat în saci din polipropilena ar putea să intre într-un proces de saponificare care îl “conserva”.

NOTĂ! Ordinul vechi a fost semnat de Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în Guvernul Orban.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions