În această săptămână, jandarmii constănţeni în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa au organizat o acţiune de donare de sânge al cărui obiectiv a fost refacerea rezervelor sanguine atât de necesare salvării de vieţi omeneşti.
În medie, din anul 2008, unul din şase jandarmi constănțeni a donat sânge pentru persoanele aflate în suferinţă, astfel încât, la nivelul instituţiei, s-a creat o tradiţie în ceea ce priveşte acest demers.
”Lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate. Prin astfel de acţiuni, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile constănţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat. Este, în fond, un gest firesc, de normalitate.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Informare, Relații Publice și cu Publicul din cadrul Jandarmeriei Mobile Tomis.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta