Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Desființarea Secției Speciale va fi dezbătută în procedură de urgență la Senat

Published

on

Senatul a aprobat, astăzi, solicitarea pentru dezbatere în procedură de urgență a proiectului de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților în data de 24 martie, în calitate de prim for sesizat, iar Senatul are rol decizional în această speță.

„Desființarea Secției Speciale (SIIJ) este o componentă importantă a angajamentului politic privind repararea Legilor Justiției asumat de PNL, de coaliția parlamentară și de Guvernul condus de premierul Florin Cîțu. Azi, la Senat, am început dezbaterea acestui proiect de lege în cadrul Comisiei Juridice împreună cu ministrul justiției, Stelian Ion. În perioada 2017-2019, PSD a urmărit, prin înființarea Secției Speciale, creșterea influenței politice asupra autorității judecătorești, folosirea Secției Speciale ca un instrument de presiune asupra magistraților care s-au opus modificărilor Legilor Justiției, dar și pentru a bloca investigarea unor dosare de corupție la nivel înalt”, declara președinta Comisiei juridice a Senatului, Laura-Iulian Scântei, joi, pe Facebook.

Senatoarea PNL susținea că „proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale adoptat de Guvern respectă recomandările exprese ale Comisiei de la Veneția, Comisiei Europene, GRECO, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni”.

Sursa: B1

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions