Premierul Florin Cîțu a explicat că nu va fi de acord cu o eventuală solicitare a celor de la USR-PLUS care i-ar putea solicita să fie consultați la o viitoare remaniere a unui ministru. Cîțu a spus că el respectă Constituția și nu o va încălca pentru nimeni.
”Nu s-a cerut o astfel de garanție, dar răspunsul va fi de fiecare dată același: îmi voi exercita acest mandat conform Constituției României, nu voi încălca Constituția pentru nimeni”, a spus Florin Cîțu citat de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.
Florin Cîțu le-a cerut celor de la USR-PLUS să vină cât mai repede cu un nou ministru al Sănătății, pentru că problemele din Sănătate nu mai pot aștepta.
”Le aduc aminte colegilor noștri de coaliție că avem nevoie de un nou ministru al Sănătății, de un ministru competent, este nevoie de un ministru care să rezolve problemele, avem nevoie de paturi la ATI, avem de gestionat o pandemie. Le cer să fie raționali și să guvernăm cât mai bine”, a mai spus Cîțu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta