Conecteaza-te cu noi

Actual

Prognoza meteo. În intervalul 3-16 mai vremea va fi oscilantă

Published

on

În urmă cu puțină vreme, Administrația Națională de Meteorologie a emis estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 3 – 16 mai.  Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

În prima săptămână a intervalului de prognoză, valorile diurne de temperatură vor alterna de la o zi la alta, urmând a se încadra între 17 și 19 grade în zilele de 3, 6 și 8 mai și, respectiv, 20 și 23 de grade pe 5, 7 și 9 mai. În acest interval, minimele nocturne vor caracteriza, de asemenea, un regim termic variabil și vor avea valori cuprinse, în general, între 5 și 10 grade. În prima parte a celei de a doua săptămâni, vremea se va încălzi de la o zi la alta, astfel încât, pe 12 mai, va deveni caldă și se va atinge o medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 29 de grade, iar spre finalul intervalului de prognoză regimul termic va marca o nouă scădere și media maximelor pe 16 mai va fi de 23…24 de grade, caracterizând o vreme normală termic pentru jumătatea lunii mai. Minimele nocturne vor fi relativ constante în cursul celei de a doua săptămâni și se vor situa, în medie, în jurul a 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă și doar în jurul datelor de 5 și 7 mai, precum și între 13 și 16 mai, vor fi ploi pe arii relativ restrânse.

CRIŞANA

Temperatura aerului va avea variații semnificative în prima săptămână a intervalului de prognoză, astfel încât valorile maxime se vor situa între 16 și 22 de grade, în medie, cu cele mai ridicate valori pe 5, 7 și 9 mai. Valorile minime, alternante de asemenea, vor fi cuprinse între 3 și 10 grade. În a doua săptămână regimul termic va prezenta inițial o tendință de creștere treptată, astfel încât în jurul datei de 12 mai se vor atinge valori de 27…28 de grade, în medie regională, vremea devenind caldă pentru această perioadă, apoi temperaturile vor scădea ușor, spre 22 de grade la finalul intervalului de prognoză, când vremea va deveni normală termic. Regimul termic nocturn nu va avea variații importante între 11 și 16 mai, când se vor înregistra, în medie, 11…12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată pe 5 și 7 mai și, din nou, în intervalul 13 – 16 mai.

TRANSILVANIA

Pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză vor fi alternanțe termice de la o zi la alta, iar maximele temperaturii aerului se vor situa, în general, între 16 și 21 de grade, în timp ce minimele nocturne vor avea valori medii între 2 și 9 grade. Ulterior, vremea se va încălzi, iar valorile diurne vor crește de la 23 de grade pe 10 mai, până la 26 de grade pe 12 mai, apoi vor scădea din nou, spre 21 de grade la finalul celei de a doua săptămâni. Regimul termic nocturn între 10 și 16 mai va fi relativ constant și se va caracteriza prin temperaturi medii cuprinse între 6 și 8 grade. Ploi slabe și pe arii restrânse se vor semnala cu o probabilitate mai mare în intervalele 5 – 8 mai și 13 – 16 mai.

MARAMUREŞ

Vor fi alternanțe termice ample pe parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile diurne se vor încadra, în medie, între 15 și 19 grade, cu cele mai ridicate valori pe 5, 7 și 9 mai, iar temperaturile nocturne vor avea valori medii regionale cuprinse între 3 și 11 grade. Ulterior, vremea se va încălzi constant, iar pe 12 mai media maximelor va atinge 27 de grade, după care va scădea treptat, spre 21…22 de grade în ultima zi a intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn în a doua săptămână nu va avea variații importante și se va concretiza prin valori termice medii de aproximativ 10 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată între 5 – 8 mai și, din nou, între 13 și 16 mai, iar în restul intervalului doar izolat vor fi condiții pentru ploi slabe, trecătoare.

MOLDOVA

Între 3 și 9 mai temperatura aerului va avea variații de la o zi la alta, astfel încât maximele diurne se vor situa, în medie, între 17 și 22 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 5 și 10 grade. După data de 10 mai, regimul termic se va menține relativ constant și se va concretiza prin valori ale maximelor termice de 22…24 de grade și ale temperaturilor minime cuprinse între 8 și 11 grade. Ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala cu o probabilitate mai mare între 5 și 8 mai și, din nou, între 13 și 16 mai.

DOBROGEA

Pe parcursul intervalului de prognoză va fi o vreme în general răcoroasă, fără alternanțe semnificative ale temperaturilor diurne, care se vor situa, în general, între 16 și 20 de grade, cu cele mai scăzute valori la începutul și sfârșitul primei săptămâni a intervalului de prognoză. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi cuprinse, în medie regională, între 9 și 12 grade pe tot parcursul celor două săptămâni. Ploi slabe, de scurtă durată, se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabiltate mai mare pe 3, 6 și 8 mai, precum și în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

MUNTENIA

Regimul termic diurn nu va avea variații ample în decursul celor două săptămâni și se va caracteriza prin valori medii regionale ale temperaturilor maxime situate, în general, între 20 și 24 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 7, 12 și 13 mai. Temperaturile nocturne vor oscila semnificativ în prima săptămână, când vor fi cuprinse între 7 grade pe 4, 5 și 9 mai și 11 grade pe 8 mai. În a doua săptămână minimele termice vor fi în creștere treptată, de la 7…8 grade la începutul săptămânii, până spre 11 grade la sfârșitul acesteia. Probabilitatea pentru averse va fi în general redusă, iar ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala în jurul datei de 5 mai și, din nou, după 13 mai.

OLTENIA

Valorile termice diurne se vor situa în cea mai mare parte a intervalului în apropierea celor normale pentru această perioadă sau ușor peste cele normale, cu maxime medii cuprinse, în general, între 18 și 25 de grade, posibil mai ridicate în jurul datelor de 12 și 13 mai, cu valori de peste 25 de grade. În cursul nopților vor fi valori medii cuprinse între 6 și 13 grade, local mai scăzute în diminețile primei săptămâni, spre 2…3 grade. Probabilitatea pentru averse de ploaie va fi mai crescută în zilele de 5 și 7 mai și, din nou, după data de 12 mai.

LA MUNTE

Vremea va fi mai rece decât în mod normal la începutul intervalului, când vor fi temperaturi maxime medii cuprinse între 4 și 14 grade și minime medii cuprinse între -5 și 5 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat și vor fi maxime medii de 10…20 de grade și minime ce se vor încadra între 0 și 10 grade. Temporar, vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă, cu cea mai mare probabilitate în perioadele 5-8 mai și 11-15 mai. Probabilitatea pentru precipitații mixte va fi foarte redusă și în special la altitudini de peste 2000 m.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions