Ministerul Economiei a înlocuit Consiliul de Administraţie al societăţii Mamaia SA, companie care administrează active imobiliare şi obiective turistice în staţiunea cu acelaşi nume pe litoral, noii membri numiţi fiind Mosoiu Georgiana-Narcisa, Nisan Derviş şi Vindt Andrei Iosif Valentin.
“Ca urmare a expirării mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de Administraţie al Societăţii Mamaia SA, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, întrunită în data de 25 martie 2021, a hotărât numirea unor noi membri pentru o perioadă de patru luni, selectaţi din baza de CV-uri primită ca urmare a apelului făcut de MEAT către asociaţiile profesionale”, arată ministerul într-un comunicat.
Astfel, noii membri numiţi ai Consiliului de Administraţie sunt: Mosoiu Georgiana-Narcisa, care are o experienţă managerială în domeniul hotelier de peste 10 ani, cunoscător al pieţei locale (profil de expert în industrie şi management), fost membru în consilii de administraţie la companii listate la Bursă de Valori Bucureşti; Nisan Derviş – având calificări în domeniul financiar, audit şi control intern conducând propria firmă de audit, a lucrat în sectorul de turism şi în domeniul bursier şi care îşi desfăşoară activitatea în Constanţa; Vindt Andrei Iosif Valentin – angajat MEAT care a condus pentru o perioadă de 2 ani societatea Olimp Estival SA Mangalia şi care deţine brevet de manager în activitatea de turism.