La mai bine de doi ani de la inițiativă, deputatul Bogdan Huțucă anunță că a reușit să retrimită la Comisia de specialitate din Parlament proiectul privind desființarea taxelor de pod de la Fetești și Vadu Oii.
“O veste bună pentru constănțeni
După cum știți, în urmă cu doi ani, am inițiat un proiect de lege prin care mi-am propus să eliminăm taxele pe care le plătesc șoferii pentru traversarea podurilor Fetești – Cernavodă și Giurgeni – Vadu Oii.
Am arătat atunci că această taxă nu se justifică, deoarece șoferii oricum achită rovinieta pentru folosirea drumurilor naționale. Nu mi se pare corect ca aceștia să plătească suplimentar o taxă, căci acest lucru face ca produsele noastre să fie mai puțin competitive pe piața românească. Astfel, dacă vom elimina această taxă, vom sprijini indirect atât antreprenorii, în special transportatorii, cât și angajații constănțeni.
Din păcate, în anii trecuți, nu am avut majoritatea parlamentară necesară pentru a trece această lege. Acum însă, proiectul a fost retrimis la comisie, ceea ce ne oferă nouă încă o șansă de a face acest lucru foarte bun pentru constănțeni.
Voi reveni aici cu noutăți despre această inițiativă. Sper că vom găsi împreună soluții pentru aprobarea acestui proiect”, a scris parlamentarul PNL pe contul său de Facebook.
Amintim că doi parlamentari PNL de Constanța, Bogdan Huțucă și Robert Boroianu (acesta nu a prins un alt mandat în Parlamentul actual) au depus în Parlament, încă din 2019, un proiect de lege care prevede eliminarea taxei de pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, pe A2, da şi pe cea dintre Giurgeni şi Vadu Oii, pe DN 2A, rămând să fie perceput un tarif doar pentru trecerea pe DN5 între Giurgiu şi Ruse.
Taxa de pod de la Fetești, la un pas de a fi desființată. Deputatul Huțucă arată motivele
Conform documentului, inițiatorii precizează că taxa de trecere peste aceste poduri a fost introdusă din raţiuni pur financiare, dar suntem în prezenţa unei duble impuneri, atâta timp cât utilizatorii drumurilor publice din România plătesc rovinieta, care reprezintă o taxă pentru utilizarea drumurilor şi podurilor amplasate pe drumurile naţionale şi autostrăzi din România. Mai mult, parlamentarii liberali din Constanța afirmă că taxa este discriminatorie pentru oamenii care locuiesc în zona Dobrogei şi că tariful afectează şi comercianţii care distribuie mărfuri în toată ţara.
Se va desființa taxa de trecere pe podurile Fetești-Cernavodă și Giurgeni-Vadu Oii? Vezi argumentele liberalilor constănțeni
De notorietate este și că fostul deputat Robert Turcescu a solicitat Ministerului Transporturilor lămuriri cu privire la cum sunt folosiți banii încasați din taxa de pod de la Fetești.
Ce i-a raspuns fostul ministru al Transporturilor Razvan Cuc, vedeți într-un articol “Ordinea.ro”:
Taxa de pod de la Fetești, la un pas de a fi desființată. Deputatul Huțucă arată motivele
De asemenea, este important să amintim că un alt parlamentar de Constanța, deputatul PSD Lucian Lungoci, a cerut, în urmă cu vreo două săptămâni desființarea taxei de pod de la Fetești.
Iată argumentele:
Deputatul Lucian Lungoci cere anularea taxei de pod peste Dunăre
foto: ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta