Consilier general PNL la Primăria Capitalei și fost candidat al dreptei unite la locale consideră că situația lui Dan Barna „e caz penal 100%”.
„Cazul Barna. Simplu. Ai semnat sa ii dai rudei tale un sac de bani. Chiar mai mare ca ala care e miza la Dragnea. Nu inteleg de ce mai pierdem vremea. E caz penal 100%”, a scris Adrian Moraru pe pagina sa de Facebook.
Adrian Moraru a lucrat 20 de ani în Institutul de Politici Publice (IPP) înainte să fie candidatul sustinut de PNL și USR-PLUS pentru funcția de primar al Sectorului 3 la alegerile locale de anul trecut. Moraru ocupă momentan și funcția de secretar general adjunct PNL București.
Dan Barna, în documente trimise DNA-ului
Departamentul de lupta antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului a sesizat DNA în legatură cu “presupuse fapte de natura penala comise în contextul implementării unor proiecte finanţate din fonduri europene“, caz în care apare și numele lui Dan Barna.
Dan Barna a spus, miercuri, că a solicitat de la DLAF să îi fie transmisă și lui nota de control în care erau trase concluzii referitoare la activitatea proiectelor sale.
„Am primit ieri (marți – n.r.), în a doua parte a zilei, un mesaj în care mi se spunea, cumva ironic, că au primit cererea mea și voi primi răspunsul în termenul prevăzut de lege. Însă, pe parcursul zilei am primit, din spațiul media, câteva bucăți din această notă de control, cele care se referă la mine și concluziile notei de control. Partea de concluzii, cel puţin partea de concluzii care a ajuns la mine, se referă, în ceea ce mă priveşte, doar la această activitate de trei formulare pe care consilierii de la DLAF consideră că nu ar fi trebuit să le completez, dar acolo se face o confuzie gravă. Activitatea de recrutare într-un proiect nu înseamnă formularul în care omul semnează. Formularul este o finalitate a unui proces de câteva zile sau săptămâni în care găseşti omul, îi ceri CV-ul, îşi adună documente. Acea activitate nu e contestată de nimeni, nici de DLAF, nici de persoanele respective. Doar formularul respectiv se spune că nu ar fi trebuit, pentru că nu erau persoane vulnerabile, ci experţi, dar acesta e un detaliu pur tehnic. Sunt angajaţii în cadrul proiectului”, a arătat Barna în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit copreşedintelui USR PLUS, la nivelul întregului proiect au fost implicate peste 100 de persoane, având în vedere că în cadrul fiecărei structuri de economie socială au fost implicate 7-12 persoane.
El a menţionat că DLAF este o instituţie administrativă, care realizează verificări referitoare la proiectele europene şi că în măsura în care există neclarităţi sau suspiciuni, acestea trebuie trimise la Direcţia Naţională Anticorupţie. Barna a adăugat că deşi a solicitat şi DLAF informaţii despre nota de control, nu le-a primit.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta