Continuă căutările în cazul pescadorului Sea Shark 1, care a dispărut în Marea Neagră.
“Începând cu ora 8,00, Garda de Coastă acţionează cu o ambarcaţiune şi 9 poliţişti de frontieră în sprijin, sub coordonarea Autorităţii Navale Române, pentru continuarea căutărilor celor doi membri de echipaj de pe pescadorul dispărut. Menţionăm faptul că în larg este furtună de gradul IV-V”, a precizat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, comisar șef de poliție Petrișor Irimia.
Dispariția pescadorului a fost anunțată ieri dimineață. La bord se aflau cinci persoane, iar trei dintre ele au fost găsite decedate.
Iată ce a postat Marian Cosma pe pagina de Facebook:
”Astăzi am aflat cu stupoare atât eu cât şi ceilalți colegi ai mei de servici că în tragedia pescadorului românesc ” Sea Skark 1″ având 5 marinari la bord, pescador ce s-a scufundat la circa 7 mile marine travers de Gura Portiței, printre cei trei marinari găsiți decedați plutind în apele reci ale Mării Negre şi ulterior aduşi de valurile mării la mal, unul dintre aceştia ne-a fost coleg de servici până nu demult.
Comandantul pescadorului “Sea Shark 1” scufundat era Costea Nicuşor, ce ne-a fost coleg la Arsvom mulți ani la rând şi era unul dintre cei mai buni în ale meseriei de marinar cu mulți ani petrecuți pe mare având experiență pe diferite tipuri de nave.
Eu unul am lucrat cu el cândva pe nava Albatros, navă pe care a administrat-o câțiva ani buni la rând.
Mic de statură, serios, neînfricat, aprig şi iute’n manevră – Nicu’ sau mai cunoscut ca Poneiu’ cum îl poreclise lumea ne-a lăsat pe toți cu gura căscată astăzi când am aflat că a fost găsit mort pe o plajă undeva între Vadu şi Gura Portiței cu vesta de salvare pe el, fiind dus la mal tocmai de marea care i-a curmat viața.
Transmit sincere condoleanțe familiei şi celor dragi pentru pierderea suferită.
Se spune că atunci când mergi de-a lungul Raiului găseşti Marea, astăzi Poneiu’ a lăsat Marea Neagră în urma sa pentru totdeauna şi de acum navigă pentru eternitate printre mările şi oceanele de stele.”
Foto: Facebook Marian Cosma