Locuitorii din comuna constănțeană Tuzla au noi motive de bucurie. Administrația locală a mai făcut un pas pentru racordarea comunei la rețeaua de distribuție gaze naturale.
Primăria Tuzla a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța solicitarea de emitere a Acordului de mediu aferent proiectului “Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Tuzla”. Conform documentului, reprezentanții administrației locale au elaborat studiul de fezabilitate pentru extinderea rețelei de gaze pe o distanță de 60 de kilometri, distanță ce urmează să acopere toate străzile din localitate, iar după finalizarea lucrărilor, la rețea să se poată racorda un număr de 2.460 de gospodării, precum și agenții economici care ăși desfășoară activitatea în comună.
“Înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Tuzla presupune realizarea unui sistem de alimentare cu naturale a consumatorilor din localitate. Obiectivul proiectului propus și promovat înseamnă realizarea unei investiții durabile care va fi parte integrată din infrastructura existentă și corelată cu investițiile viitoare pe care noi le avem în planul de dezvoltare a localității Tuzla. Mai mult, toate aceste investiții vin să se conformeze cerințelor legislației în vigoare”, spune primarul Reșit Taner.
Acum, locuitorii comunei Tuzla folosesc pentru încălzirea locuințelor, precum și pentru alte necesități combustibil precum lemn, cărbuni, peleți, curent electric, combustibil lichid ușor, butelii cu GPL.
INFO! Informațiile privind proiectul propus / memoriu de prezentare pot fi consultate la sediul autorității competente pentru Protecția mediului din municipiul Constanța, str. Unirii nr. 23, județul Constanța și la sediul titularului, respectiv comuna Tuzla, cu sediul în jud. Constanța, comuna Tuzla, str. Constanței nr. 80A.
Observațiilepublicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru Protecția mediului Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta