Când vom avea parcări etajate în Constanța? Este întrebarea la care a răspuns, astăzi, primarul Vergil Chițac. După cum ne așteptam, edilul Constanței a dat de înțeles că acest lucru pare un lucru aproape imposibil de realizat în acest mandat, și asta din cauza procedurilor greoaie.
„Din momentul în care, conform legislației românești pe care trebuie să o aplicăm, prezumăm că ai banii necesari, ai și terenul și cadastrul, ceea ce nu este cazul nostru, dar prezumăm situația asta fericită, potrivit HG 907/2016, care înseamnă parcurgerea obligatorie a unor etape, de la notă conceptuală, la proiect, la studiu de prefezabilitate, la fezabilitate, la proiect tehnic, la licitația de construcție, toate astea fiind contestabile, durează minim 400 de zile. Cu siguranță veți vedea atât parcări supraetajate în Constanța, cât și o modalitate de mărire a numărului de parcări, pe care am importat-o de la Arad, pe care le vom etaja cu un nivel. Noi suntem conștienți că trebuie să construim parcări. Suntem conștienți că dacă le vom lua banii de la cetățeni, chiar dacă ne înjură îmi pun dopuri în urechi, oamenii trebuie să vadă că ducem banii spre parcări. Nu avem utopia că putem să construim 120.000 de locuri de parcare, cât ar fi necesare. Nu avem bani și nici unde.
El a mai spus parcările supraetajate vor fi construite într-un parteneriat public-privat.
„Noi vom da terenul, iar cel care va câștiga concesiunea va face operare și profit. De aceea trebuie să avem un regulament. Nu va veni nimeni să facă parcări dacă tu nu reglementezi, pentru că o să spună: domne’, dar eu când îmi mai scot investiția din vreme ce toată lumea parchează unde vrea“, a punctat Chițac.
El a reiterat faptul că oamenii trebuie să meargă mai multe pe jos.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta