În cursul zilei de azi, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au dat publicității un mesaj nou de vreme severă. Potrivit meteorologilor, de azi de la ora 10.00, până mâine la ora 10.00, cea mai mare parte a Dobrogei se află sub cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, în Muntenia, Banat, Crișana și în cea mai mare parte a Transilvaniei, Olteniei, Dobrogei și Moldovei, precum și la munte, vor fi averse însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Notă: astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar de scurtă durată şi pe areale mai restrânse.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.