Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

”Portul Constanța pe Drumul Mătăsii”! 80 de delegați străini au participat!

Published

on

Astăzi, 5 aprilie 2017, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Sa Constanța s-a desfășurat masa rotunda cu tema „Portul Constanța pe Drumul Mătăsii“, eveniment organizat, în premieră, de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța, Constanța Port Business Association și Asociația Drumul Mătăsii. Au participat peste 80 de delegați, reprezentanții ambasadelor din țările de pe traseul Drumului Mătăsii – Georgia, Azerbaijan, Kazahstan, Turkmenistan, China, alături de oficiali din Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Externe, ai organizațiilor reprezentative din transporturi și delegați ai companiilor interesate de dezvoltarea afacerilor pe această rută. La eveniment a participat și primarul Municipiului Constanța – Decebal Făgădău.
Cooperare între China și țările de la Marea Caspică și Marea Neagră

„Portul Constanța pe Drumul Mătăsii” este un eveniment care își propune să evidențieze rolul portului Constanța pe Drumul Mătăsii, în cadrul proiectelor de transport intermodal, potențialul său de atragere a fluxurilor de mărfuri și avantajele acestei rute de transport. Sunt invitați să ajute la realizarea acestui scop atât reprezentanții autorităților statelor aflate pe Drumul Mătăsii cât și ai autorităților portuare și ai partenerilor privați din domeniu. Evenimentul este organizat, în premieră, de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța, Constanța Port Business Association și Asociația Drumul Mătăsii. Nicolae Dan Tivilichi, director general CN APM SA Constanța: „Acest eveniment este inițiativa a trei entități: CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Constanta Port Business Association și Silk Road Association, reunind specialiști din domeniul transportului naval pentru a dezbate aspecte importante despre cooperarea dintre China și țările de la Marea Caspică și Marea Neagră, în beneficiul tuturor. Portul Constanța a făcut deja pași importanți pentru a îmbunătăți cooperarea pe această rută de transport, a Drumului Mătăsii, prin semnarea unor protocoale de colaborare cu portul Qingdao din China, porturile Batumi și Poti din Georgia, portul Aktau din Kazakhstan și cu Serviciul de Stat pentru Transport Naval din Turkmenistan“.  Viorel Panait, președinte Constanta Port Business Association: „Transportul este o activitate în slujba comerțului, iar noi, firmele din Portul Constanța trăim într-o realitate la care trebuie să ne adaptăm. Mediul de afaceri din port, împreună cu Administrația Portului Constanța, ne exprimăm interesul pentru dezvoltarea cooperării pe coridorul Drumului Mătăsii pentru a atrage fluxuri noi de mărfuri. Indiferent de forma lor, vrac solid, vrac lichid, containere, operatorii din port au abilitatea de a dezvolta facilitățile care să facă posibil acest lucru“. Apti Metin, președinte Asociația Drumul Mătăsii: „Când dezbatem conceptul Drumului Mătăsii, discutăm despre un concept pe cât de larg răspândit, pe atât de diferit înțeles. Este amplu discutat de către politicieni, dar nu sunt destule proiecte care să îl concretizeze. În acest cadru, astăzi, venim cu o propunere clară pentru partenerii de pe vechiul și noul Drum al Mătăsii să ia în considerare facilitățile pe care Portul Constanța și Dunărea le au pentru dezvoltarea țărilor noastre“ Din anul 2007 Portul Constanța a devenit membru al BASPA și odată cu aceasta s-a implicat activ într-un proces continuu de menținere și căutare a unor noi parteneriate între porturile de la Marea Neagră, cu scopul deschiderii de noi rute comerciale cu porturi din întreaga lume.  Portul Constanța a parafat în anii următori parteneriate cu porturile Aktau – Kazakhstan, Poti și Batumi – Georgia, cu State Service for River and Maritime Transportation din Turkmenistan, cu portul Qingdao – China, iar în prezent se pregătește semnarea unui protocol de colaborare cu portul Baku, Azerbaijan. Schimbul de informații între acești parteneri se axează pe identificarea blocajelor și crearea unui proces prin care să se utilizeze soluții optime, care pot fi oferite tuturor actorilor implicați în transportul intermodal pe coridorul Asia-Europa. „Portul Constanța pe Drumul Mătăsii” înseamnă aducerea împreună a tuturor factorilor decizionali, autorități de stat, autorități portuare, companii private, cu scopul de a contribui cât mai eficient la dezvoltarea optimă a coridorului de transport Asia – Europa, iar Portul Constanța are ocazia încă odată să sublinieze rolul său important în această configurație. În 2016, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a încheiat un parteneriat strategic împreună cu S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A., concretizat printr-un protocol de colaborare menit să consolideze legăturile intermodale la nivel național și internațional. O altă direcție de acțiune va fi identificarea posibilităților de atragere a noilor fluxuri de marfă care ar putea fi operate pe ruta Europa – Marea Caspică – Asia Centrală, cu implicarea și sprijinul reprezentanților celor două companii în țările care definesc hinterlandul portului Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions