Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a profitat de sărbătoarea Înălțării Domnului pentru a încerca să recupereze o parte din popularitatea pierdută în satul Lazu, în contextul în care opozanții săi de la celelalte partide au convins o mare parte din localnicii de aici să semneze pentru inițierea referendumului de demitere a edilului. Cîrjaliu a participat la hramul bisericii din localitate, iar cu această ocazie a pus mâna pe microfon și a încercat să se facă simpatic în localitatea care îl antipatizează în mod special. De asemenea, edilul PSD-ist a împărțit credincioșilor pungi cu alimente. Un montaj cu cele mai bune momente ale acțiunii a fost realizat chiar de edil și postat pe contul său de Facebook (vedeți AICI).
Localnicii din Lazu au resentimente față de primarul comunei Agigea, care i-a mințit în mod repetat de-a lungul timpului cu privire la intenția sa de a trage rețea de canalizare. Promisiunile datează încă din anul 2008, din campania electorală în care Maricel Cîrjaliu a reușit să convingă electoratul din comună să-l voteze ca primar. La fiecare ciclu electoral, Maricel a reîncălzit ciorba promisiunilor. În realitate, edilul nu a fost interesat câtuși de puțin de branșarea satului Lazu la rețeaua de canalizare, pentru a avea motive să atribuie fără licitație contracte anuale de vidanjare către Asus Service SRL, o firmă controlată de contabila fostelor sale firme, Elisabeta Magdalena Andrei. Firmele există în mare parte și acum, de contabilitatea lor se ocupă aceeași persoană, însă Maricel s-a retras oficial din ele.
În urmă cu doi ani, după ce presa locală a relatat despre afacerea prin care contabila vidanja fosele din Lazu și banii publici din bugetul local, Maricel le-a trimis localnicilor câte un chestionar în care îi întreba dacă sunt de acod sau nu cu realizarea rețelei de canalizare. Populația locală a receptat demersul primarului ca pe un gest de sfidare. Tot în sensul unei sfidări a fost interpretat și gestul lui Maricel, care a anulat la începutul acestui an licitația (prima de acest tip) pentru atribuirea contractului de vidanjare, în contextul în care o companie din București s-a înscris la procedură și avea șanse reale să câștige contractul cu o ofertă mai bună. Ca urmare a acestei isprăvi, localnicii au fost lipsiți de subvenția pentru vidanjare.
Nemulțumirile localnicilor sunt mari și din pricina faptului că în vatra nouă a satului mai toate străzile sunt de pământ, iar câinii fără stăpân umblă pe ulițe în haite, atacând în unele cazuri trecătorii.
În mod cert, lăzenilor li s-a umplut paharul, iar din acest motiv au fost extrem de receptivi în a semna inițiativa consilierilor de la partidele non-PSD de demitere a primarului prin referendum. De când cu strângerea de semnături, Maricel Cîrjaliu nu ratează nicio ocazie pentru a-și denigra oponenții și pentru a încerca să pară simpatic și de treabă. Maricel s-a urcat pe tractor și a pus și mâna pe mătură. Iar acum împarte pachete pe la biserici, cu speranța că va reuși să-i convingă pe alegători să-l lase să-și termine mandatul câștigat la limită, la o diferență de doar 31 de voturi față de contracandidatul său, Gabriel Ciobanu de la USR.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta