Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Vreme instabilă în Dobrogea

Published

on

Meteorologii au transmis o nouă informare potrivit căreia de astăzi, 14 iunie, ora 10.00 și până miercuri,  16 iunie, ora 23.00 în toată țara vor fi manifestări de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.

În intervalul menționat, în jumătatea de est a țării și local la munte vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

În Dobrogea vremea va deveni mai rece decât normele climatologice și se va menține în general instabilă. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 22 de grade, iar cele minime vor fi între 11 și 15 grade. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse, mai ales ziua vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, mai ales ziua (în general rafale de 40 – 50 km/h).

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions