Serviciul Autorizare Operatori Economici din cadrul Primăriei municipiului Constanța aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, în perioada 17.06 – 18.06.2021, între orele 08:30 și 16:30, la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în Bd. Al. Lăpușneanu nr.116C (incintă City Park Mall – etaj I, aripa nouă), se depun documentații în vederea atribuirii de amplasamente pentru desfăşurarea de activităţi sezoniere cu caracter temporar pe domeniu public, în sezonul estival 2021:
– realizare și comercializare tablouri, portrete și basoreliefuri pictate (zona Acvariu – 6 amplasamente)
– activități fotografice (zona Acvariu – 4 amplasamente);
– observații astronomice (zona Acvariu – 1 amplasament);
– expoziție de carte (zona Piața Ovidiu – 2 amplasamente).
Dosarele vor conține următoarele acte:
– cerere tip;
- a) Pentru persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale constituite în baza O.U.G nr. 44/2008:
– certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului – copie;
– certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului privind activitatea declarată – copie;
– rezoluția emisă de Oficiul Registrului Comerțului în baza prevederilor O.U.G nr.44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si întreprinderile familiale – copie.
- b) Pentru societăți comerciale constituite în baza Legii nr. 31/1990:
– certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului – copie;
– actul constitutiv al societății (statut, contract de societate) din care să rezulte obiectul de activitate;
Pentru desfășurarea de activități fotografice se depun fotografii cu panoul utilizat la realizarea fotografiilor.
Atribuirea amplasamentelor se va face în funcție de ordinea cronologică a depunerii cererilor, potrivit obiectului de activitate, cu condiția îndeplinirii cerințelor din prezentul anunț. Fiecărui operator economic nu i se va putea atribui decât un singur amplasament. În cazul în care, operatorul economic nu îndeplinește condițiile și cerințele din anunț, atunci prin alunecare va fi atribuit amplasamentul următorului operator economic. Perioada de funcționare va fi de minim 60 zile lucrătoare.
Taxele pentru ocuparea temporară a domeniului public (pentru fiecare amplasament) sunt cele prevăzute în H.C.L. nr.433/2020 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2021 – Anexa nr.9, mai spune Primăria.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta