În urmă cu câteva momente, președintele clubului de fotbal Viitorul, Gheorghe Popescu, a anunțat fuziunea dintre FC Viitorul și FC Farul, care va avea un singur nume și un singur brand: Farul Constanța. Gică Popescu a declarat această fuziune este ce mai importantă mișcare din sportul dobrogean.
„Pentru mine are o dublă însemnătate. Pe de o parte este fuziunea acestor două branduri și pe de altă parte este întoarcerea lui a lui Gică Hagi pe banca tehnică. Această idee a plecat în urmă cu un an de zile, când împreună cu Hagi ne-am gândit ce putem face ca toată această separare a celor două branduri importante să o unificăm sub aceeași umbrelă. Va fi o singură galerie, un singur spirit. Va fi un singur nume: FC Farul.“, a spus Popescu.
El a adăugat că cele două de echipe de management s-au unit, iar antrenorul noului club va fi Gheorghe Hagi.
La rândul său, Gică Hagi a declarat că le mulțumește tuturor celor care au înțeles că formeze un singur brand.
„Toate sunt împreună. Farul Constanța, din momentul de față, are o bază sportivă, cea mai bună din România. Farul Constanța, în momentul de față, are cea mai bună academie din România. Farul Constanța are teren oficial de joc în proprietate privată, deci devine un club puternic. Farul Constanța are o istorie de 101 ani. Atât palmaresul Farului, cât și al nostru rămâne în picioare, deci devine un club foarte puternic, foarte bine organizat și cu performanțe, cu toate că fiecare club a făcut performanțele lui și împreună suntem mai puternici. Am crescut și eu la Farul și de aceea trebuie să îl ducem mai departe. Nu va fi ușor, sunt sigur că vom avea succes și vom încerca să fim cei mai buni.“, a spus Hagi.
Prezent la conferința de presă, primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat că se lucrează la un studiu de fezabilitate pentru construirea unui nou stadion la Constanța. Întrebat ce se întâmplă cu stadionul actual al Farului, primarul Vergil Chițac a răspuns: „Eu, când am venit la primărie, exista un studiu de prefezabilitate pentru tot complexul sportiv din zona aceea, care includea stadionul, un stadion de rugby, un stadion de antrenament de fotbal, o arenă acoperită de tenis de câmp și terenuri de tenis de câmp de zgură. Stadionul nou se construiește în zona unde este stadionul vechi, puțin deplasat în spate, spre Ion Rațiu, foarte puțin deplasat spre Ion Rațiu. Sigur că se va demola (cel actual, n.r.). De altfel, în momentul în care va fi atribuit contractul de execuție de lucrări, noi, ca primărie, avem sarcina să pregătim și să demolăm stadionul, să aducem terenul pentru a fi construibil de către firma care va câștiga. Acesta este un lucru grozav pentru că gândiți-vă că trebuie să cărăm de acolo mii și mii de tone de piatră”.
Gică Hagi a adăugat că este important ca orașul Constanța să aibă un stadion nou, pentru că acesta va aduce suporteri.
La evenimentul de astăzi au participat printre alţii, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, foşti jucători ai clubului Farul şi reprezentanţi ai suporterilor grupării constănţene.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta