Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

(VIDEO) Să-l ajutăm! Un tănăr de 21 de ani din Agigea are nevoie de 56.000 de euro pentru a putea merge

Published

on

Un tânăr de 21 de ani din comuna constănțeană Agigea are nevoie de sprijinul nostru pentru a putea merge.

Alexandru Dumitru Rotariu ne ofertă tuturor o lecție de viață, a fost mereu puternic și nu și-a pierdut niciodată speranța. Nu o face nici acum când, la orizont, a apărut o rază de soare. La fiecare încercate pe care viața i-a scos-o în cale i-au fost părinții care au făcut eforturi supraomenești pentru ca fiul lor să poată merge.

La vârsta de doi ani, lui Alexandru i-a fost pus un diagnostic cumplit: parapareză spastică și sindrom cerebrelos. De atunci, viața sa a luat o altă cale, cea a spitalelor. A făcut mii de ședințe de recuperare și tratamente, a fost în cabinetele mai multor specialiști în domeniu. În prezent, Alexandru poate să stea în picioare, să meargă sprijinindu-se de un cadruiar lupta cu boala continuă. Medicii i-au indicat realizarea a trei intervenții chirurgicale, una de DBS și două implanturi cu celule stem. Ambele ar putea fi realizate într-o clinică din Turcia, însă pentru ca acest vis să devină realitate Alexandru are nevoie de bani. De mulți bani! La mijloc sunt 56.000 de euro, atât costă cele două intervenții chirurgicale în Turcia, iar familia lui Alexandru nu dispune de acești bani.

În acest sens, mama lui Alexandru a deschis două conturi, unul în euro și unul în lei, pentru toți aceia care au posibilități financiare, suflet generos și îl pot ajuta pe Alexandru să devină un bărbat normal. Astfel, toți aceia care doresc să contribuie, o pot face în conturile:

Advertisement
usr

RO49BACX0000000481030001 – euro

RO76BACX0000000481030000 – lei

Ambele conturi sunt deschise pe numele Liliana Daniela Rotariu.

Pentru mai multe detalii, puteți apela numărul de telefon: 0726962259, Rotariu Liliana Daniela.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions