Ministerul Educației Naționale a anunțat azi că rata de participare la proba scrisă la alegere (profil și specializare) din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie – iulie 2021) a fost de 96%.
La proba la alegere a profilului și a specializării din cadrul examenului de Bacalaureat – E)d), sesiunea iunie-iulie 2021, desfășurată astăzi, 30 iunie, au participat 120.704 candidați (96%).
Pentru susținerea susținerea acestei probei scrise la una dintre următoarele discipline (Biologie vegetală și animală, Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie) s-au înscris 125.686 de candidați. Nu s-au prezentat 4.946 de candidați.
Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminați 36 de candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Subiectele și baremele de corectare au fost publicate aici, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE).
Ultima probă scrisă din această primă sesiune (limba și literatura maternă) are loc mâine, 1 iulie.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Update: În județul Constanța, la proba Ed) Proba la alegere a profilului au participat 4.593 de elevi. Doi candidați au fost eliminați, unul de la Liceul Teoretic Murfatlar, iar cel de-al doilea de la Liceul Tehnologic L. Edeleanu Năvodari. Ambii au fost eliminați pentru folosirea de notițe/însemnări.
Foto: Ilustrativ