În cursul nopții trecute, printr-un apel la numărul unic de urgență 112 poliția orașului Năvodari a fost anunțată de existența unui scandal în zona taberei Victoria din Năvodari.
Potrivit sesizării, era un conflict între 2 cetățeni vietnamezi, muncitori, cazați în zona taberei. Unul dintre bărbați, de 47 de ani, l-a agresat cu un cuțit pe colegul său de cameră, (care are 48 de ani), provocându-i o plagă în zona abdomenului.
Rănitul a fost transportat la spital, conștient, cooperant.
Autorul a fugit, însă a fost prins în scurt timp în zonă. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta