Primăria Constanța anunță intenția de participare la procedura de selecție de proiecte sportive în vederea acordării de finanțare din bugetul local în cadrul programelor “Promovarea sportului de performanță” și “Sportul pentru toți”.
Astfel, conform documentului, Primăria Municipiului Constanţa informează că îşi propune să acorde fonduri financiare în anul 2021 și anul competițional 2021 – 2022 din bugetul local al municipiului Constanţa, după cum urmează:
Pentru atribuirea unor contracte de finanţare în vederea susținerii programelor sportive organizate de către structurile sportive înființate pe raza unității administrativ – teritoriale a municipiului Constanța.
Temeiul legal: Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, Ordinului emis de Ministerului Tineretului și Sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare și HCL nr.229/25.06.2019 privind aprobarea Regulamentului privind acordare de finanțări din bugetul municipiului Constanța pentru activități sportive organizate în baza Legii nr.69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare.
Bugetul disponibil pentru anul 2021 pentru atribuirea contractelor de finanţare pentru programele “Promovarea sportului de performanță” și “Sportul pentru Toți” este de 8.500.000 de lei.
Proiectele se vor întocmi conform documentației prezentate pe site-ul www.primaria-constanta.ro și se depun, indiferent de programul sportiv în care se încadrează, la sediul Primăriei Municipiului Constanța din str. Cuza Vodă, nr.27.
Data limită de depunere – 09.07.2021 ora 15:00.
Proiectele depuse se vor deschide începând cu data de 13.07.2021, ora 12:00, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare și selecţie a proiectelor.