Amplasamentul situat pe aleea Berzei, în dreptul blocului LV20 se transformă într-o parcare rezidențială modernă, spune Primăria Constanța. În fapt, este vorba de o banală parcare la sol unde echipele SC Confort Urban vor interveni mâine cu utilaje pentru turnarea asfaltului și trasarea marcajelor rutiere.
„Terenul eliberat de garaje a fost pregătit în vederea asfaltării prin lucrări de excavare, acoperire cu mai multe straturi de pietriș și compactare. De asemenea, au fost montate borduri pentru a delimita suprafața carosabilă. Pentru ca lucrările de asfaltare să se desfășoare în condiții optime, accesul autovehiculelor va fi restricționat mâine, în intervalul orar 07:30-15:30. Echipele administratorului drumului public vor distribui materiale informative pentru a semnala lucrările edilitare. În acest sens, facem apel către conducătorii auto să NU staționeze autovehiculele în zona în care se asfaltează pentru a evita ridicarea mașinilor. Totodată, participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.“, precizează Primăria.