În cursul zilei de azi, în municipiul Tulcea s-a produs o explozie într-un apartament. Aceasta a fost urmată de un incendiu. Din păcate, o femeie care se afla imobilizată la pat, în vârstă de aproximativ 90 de ani, și-a pierdut viața.
Potrivit reprezentanților Biroului de presă al ISU Delta Tulcea, la fața locului au intervenit 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ, cu medic.
Incendiul a fost lichidat.
Update: Oficial din partea IPJ Tulcea.
În cursul zilei de azi, 6 septembrie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la faptul că la o locuință de pe strada Griviței din municipiu a avut loc un incendiu urmat de o explozie.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, împreună cu un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea, care au procedat la stingerea incendiului dintr-o anexă a imobilului, unde se afla o persoană de 96 de ani.
În urma stingerii incendiului a fost constatat decesul persoanei în cauză.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă” și ,,distrugere din culpă”.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incendiului.