În cursul zilei de ieri, 14 septembrie a.c., polițiștii orașului Năvodari, împreună cu polițiști locali, au desfășurat activități pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.
În acest context, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate 16 autoturisme, precum și mai multe unități comerciale din stațiune.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 și 11 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta