Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, îi convoacă, mâine, în ședință ordinară pe aleșii locali pentru a dezbate și supune spre aprobare un număr de opt proiecte de hotărâre, toate de interes local. Astfel, edilul propune Consiliului Local rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2017, fondurile fiind necesare în vederea derulării mai multor lucrări de interes public, potrivit edilului. De asemenea, primarul Soceanu mai propune aleșilor actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al orașului Techirghiol, dar și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a regulamentului de ordine interioară al aparatului de specialitate al primarului orașului Techirghiol. Un proiect de actualitate privește reglementarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpâni de pe domeniul public. Referitor la acest proiect, edilul a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele: “Propun consilierilor locali delegarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân unei firme specializate, prin concesionare, conform legislației în vigoare. Noi suntem și parte a litoralului românesc și interesul de a oferi turiștilor o infrastructură adecvată este major”, a punctat primarul Iulian Soceanu pentru ziarul nostru.
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare, aleșii vor mai analiza și supune votului și un proiect care privește atribuirea unei locuințe sociale.
sursa foto: Observator de Constanta
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta