În intervalul 24 – 27 septembrie, în orașul Năvodari s-a desfășurat Serbarea Țăranilor Dobrogeni. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul a avut loc la stadionul Flacăra și s-a bucurat de prezența multor oameni. Unii au venit doar la cumpărături, iar alții au vrut să se bucure și de muzică, de dans și de jocurile și concursurile care s-au desfășurat cu acest prilej.
Pe lângă tarabele de unde se puteau cumpăra: legume, conserve, afumături, cârnați, produse apicole, lactate, pește, conserve, murături etc., au fost și locuri de joacă, de care s-au bucurat copiii. S-a jucat oină, dar au fost și alte jocuri care au avut ca temă copilăria la țară, respectiv 9 pietre, Rațe și vânători, cursa cu sacul de cartofi sau de ceapă.
De asemenea, a fost organizată și o tombolă, care a avut ca premii un cocoș, un curcan și un berbecuț.
La finalul evenimentului, organizatorii i-au mulțumit viceprimarului Costel Dumitrașcu pentru implicare. Iată mesajul postat pe pagina de facebook Țăranii Dobrogeni:
”Mii de mulțumiri echipei de la Năvodari, dar în special domnului viceprimar Costel Dumitrașcu.
Nu ne-am așteptat sa vedem atâta implicare la nici un eveniment la care am participat până acum. Omul efectiv era peste tot, a supravegheat și a oferit suportul în timp util. O echipa tânără, unită și EFICIENTĂ am găsit în primăria Năvodari, iar domnul Dumitrașcu Costel e cel care a făcut posibil evenimentul nostru.
Mă bucur să-l numesc PRIETEN. SUCCES și în alte proiecte.”, au postat organizatorii.
Foto: Țăranii Dobrogeni
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta