Un tânăr din municipiul Constanța este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în cursul zilei de ieri, 7 octombrie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii Secției 5 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, pe numele căruia era luată măsura arestului la domiciliu, nu respectă obligațiile prevăzute de lege.
Deplasați la fața locului, polițiștii au efectuat verificări în imobilul și în zona în care locuiește bărbatul de 21 de ani, acesta fiind identificat, în scurt timp, în apropierea domiciliului său.
”În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, urmând a fi sesizată instanța de judecată cu privire la încălcarea măsurii arestului la domiciliu.”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.