În comuna Poarta Albă se lucrează intens pe mai multe planuri, cum ar fi modernizarea trotuarelor pe DN 22C, construirea unei noi creșe din localitate, dar și reabilitarea și extindere a Școlii generale nr. 1 din localitate. Însă cele mai importante investiții vor urma să fie aplicate în perioada următoare. Potrivit unui anunț al Primăriei Poarta Albă, autoritatea locală a primit vești bune și cu privire la proiectul privind înființarea rețelei de gaze în comună. Concret, Primăria Poarta Albă a primit înștiințarea că cererea de finanțare aferenta proiectului “Înființare distribuție gaze naturale în comuna Poarta Albă cod SMIS 142841”, a fost admisă după verificarea administrativă și a eligibilității, proiectul aflându-se acum în faza finala a evaluării (evaluarea tehnico-economică).
„În data de 14.10.2021, am fost înștiințați ca cererea de finanțare aferenta proiectului INFIINTARE DISTRIBUȚIE GAZE NATURALE IN COM.POARTA ALBA , cod SMIS 142841, a fost ADMISA după verificarea administrativa și a eligibilității, proiectul aflandu-se acum în faza finala a evaluării (evaluarea tehnico-economica).“, notează Primăria.
Și în privința proiectului de asfaltare a străzilor din comună sunt vești bune. Conducerea Primăriei Poarta Albă le adresează o rugăminte locuitorilor comunei: „datorita faptului că în cel mai scurt timp va începe asfaltarea străzilor în localitatea Poarta Albă, rugăm toți proprietarii neracordați la rețelele de apă și canalizare să grăbească procesul deoarece o dată turnat, covorul asfaltic nu va mai putea fi spart.“
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta