Continuă investițiile în cele două localități ale comunei, Castelu și Nisipari. După modernizarea străzii Bisericii din localitatea Castelu, autoritățile locale au trecut și reabilitarea străzii Gării din ac. Modernizăm celor două străzi din Castelu se face pe fonduri europene, iar canalizarea va fi făcută în lateral pe spațiul verde! trăzile Bisericii și Gării nu sunt singurele artere care sunt în planul Primăriei pentru modernizare. Astfel, cu ajutorul fondurilor europene, alte 11 străzi din cele două localități ale comunei, cu o lungime totală de 8,334 km, vor fi modernizate începând cu 4 noiembrie.
Lucrările constau în asfaltarea în două straturi pe zonele pietruite și din pământ și turnarea unui strat de asfalt de uzură pe zonele cu asfalt existent, care prezintă numeroase degradări, fisuri longitudinale și transversale. Pentru apele pluviale s-au propus șanțuri/rigole din beton și pământ, astfel încât apele pluviale și micile ravene existente să nu afecteze structura drumului proiectat. Proiectul de modernizare a drumurilor din comuna Castelu este finanţat cu fonduri europene nerambursabile. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.121.703 de euro, din care 226.029 Euro reprezintă cofinanţarea beneficiarului, adică a Primăriei Castelu.
Iată care vor fi străzile asfaltate:
Castelu: Salciilor, George Coșbuc, 1 Mai Tr. 1, 1 Mai Tr. 2, Mihai Eminescu, Garoafelor și Vânătorului
Nisipari: Nemțeasca (DC 90), Aleea Pescarului, Dropiei, Aromânilor, Crinului, Primăverii, Poștei, Iuliu Valaori (DC 89), Dragoș Vodă și Alexandru Vlahuță
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta