Regulamentul de acces în Peninsulă a provocat o adevărată revoltă atât în rândul cetățenilor care locuiesc în zonă, cât și în cel al agenților economici. S-a ajuns la situația ridicolă încât agenții economici au fost nevoiți să care lăzile cu pâine câteva zeci de metri. În plus, familiile care au mai mult de o mașină nu au voie decât cu un singur autoturism. Penibilitatea situației trebuie să înceteze, spune consilierul local al USR Cătălin Iacob. El face apel la toți consilierii locali să se așeze la masa discuțiilor și să se găsească o soluție care să mulțumească pe toată lumea.
„Regulamentul de acces în Peninsulă a fost adoptat pe repede înainte. La acel moment (august 2021), nu am reușit să îi convingem pe ceilalți consilieri să amânăm proiectul. Hotărârea fost adoptată cu voturile consilierilor locali ai PNL și PSD. Așa am ajuns în momentul în care Consiliul Local este chemat în instanță de constănțenii nemulțumiți de această decizie. Cred că niciun consilier local nu este fericit cu situația în care ne aflăm. E de datoria noastră ca, în ultimul ceas, să ne așezăm cu toții la masă și să ne ridicăm atunci când vom găsi o soluție care să țină cont de nevoile rezidenților, dar și de faptul că orașul vechi trebuie să devină un reper de istorie și arhitectură urbană. Primii pași au fost deja făcuți.“, spune Cătălin Iacob.