Conecteaza-te cu noi

Administratie

A murit primarul comunei Adamclisi. “Este mai mult vina mea, fumatul combinat cu stres, odihnă mai puțină”, a scris pe Facebook cu trei zile în urmă

Published

on

Dorina Cicilia Șerbănescu, primarul comunei Adamclisi din județul Constanța, a murit la doar 54 de ani.

În urmă cu trei zile, primarul comunei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care poveste cumpăna prin care a trecut, în urma unui infarct pe care l-a suferit.

„În urmă cu două zile inima mea mi-a făcut probleme, dar este mai mult vina mea, fumatul combinat cu stres, odihnă mai puțină. Dar Dumnezeu a ales că eu să trec peste această cumpănă și să mă simt bine. Nu pot să descriu în cuvinte cât sprijin am primit din partea colegilor, prietenilor, și întregului personal medical începând cu doamnele din Adamclisi, personalul celor 2 ambulanțe, medicilor și personalului medical din Spitalul Județean, mii de mulțumiri!

Însă, alături de voi toți, familia mea a fost tot ce am avut și voi avea mai de preț. Au fost sprijinul meu necontenit și speranța mea de viață!

Eu îi mulțumesc din suflet Domnului pentru că a avut grijă de mine prin medici, familie, mulțumesc preoților pentru rugăciuni, tuturor prietenilor.

Vă doresc tuturor multă sănătate, și vă mulțumesc anticipat pentru gândurile bune pe care le aveți pentru mine. Dumnezeu să ne aibă în pază!“, a scris Dorina Cicilia Șerbănescu în urmă cu trei zile pe contul său de Facebook.

Dorina Cicilia Șerbănescu a ajuns la spital în urmă cu câteva zile. Săptămâna trecută și fusese supusă unei intervenții de montare a unui stent la inimă.

Sincere condoleanțe familiei!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions