Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă. Este de-a trei nominalizare a lui Ciucă pentru postul de premier, ultima dată fiind în urmă cu aproximativ două săptămâni. De data aceasta, generalul lui Iohannis are toate șansele să treacă în condițiile în care el are de partea sa o majoritate uriașă formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale.
„În ultimele zile am lucrat cu celelalte partide să putem să agregăm un program de guvernare și să se asigure o coaliție stabilă. Trebuie să asigurăm o guvernare stabilă, să rezolvăm problemele cum sunt pandemia și criza energetică, dar și să avem un guvern care să poată lua deciziile necesare pentru implementarea PNRR. Este prima dată când într-un program de guvernare avvem alocări substanțiale pentru capitolul social și pentru luarea de măsuri în situația de criză în care ne găsim”, a declarat Nicolae Ciucă.