Un bărbat din județul Tulcea a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene pentru dezvoltarea unei ferme în localitatea Enisala.
Prin decizia penală nr. 806 din 26.10.2021, Curtea de Apel Constanța a hotărât condamnarea inculpatului STAN ANTON la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, constând în acordare de servicii sociale prin Cantina municipală Tulcea sau acordare de servicii de asistență socială, educativă și psihologică prin programul Centrului de zi pentru copii „Pași spre lumină”.
Obligă pe inculpat la plata către partea civilă, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a sumei de 58.968 lei, cu titlu de despăgubiri civile la care se adaugă accesoriile fiscale – dobânzi și penalități, calculate de la data efectuării fiecărei plăți și până la data achitării integrale a debitului principal.
Obligă inculpatul la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ
În data de 11 februarie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului STAN ANTON pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2013, inculpatul Stan Anton a folosit în relația cu Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (O.J.F.I.R.) Tulcea documente false în scopul de a obține, în mod injust, sume de bani în cadrul proiectului intitulat „Dezvoltarea fermei vegetale Stan Anton – localitatea Enisala, județul Tulcea”.
O parte din documentele false atestau faptul că inculpatul a îndeplinit și condițiile minime cerute printre care și acelea de a fi membru al unei familii de fermieri și să fi lucrat mai mult de 50% din timpul lui de lucru în cadrul unei ferme (nu neapărat în ferma familiei), cu cel puțin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole.
Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 106.668 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investiților Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Actualizare (05.03.2020):
Ulterior, în luna noiembrie 2019, în același context, o altă persoană a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției.
În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv
– 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.