Conecteaza-te cu noi

Politica

Călin Popescu Tăriceanu a fost ACHITAT. Chiar procurorii au cerut ca fostul premier să nu fie condamnat

Published

on

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis achitarea lui Călin Popescu Tăriceanu. Avocatul lui Călin Popescu Tărieanu a fost fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader. Situația este cu atât mai halucinantă în acest dosar cu cât inclusiv procurorii de la Parchetul General, care îl anchetau pe fostul președinte al Senatului, au cerut, în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, achitarea acestuia, notează stiripesurse.ro. Procurorii au depus concluzii de achitare asupra faptelor de abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale arătând că articolul de lege pe care l-a invocat procurorul care a făcut acuzațiile nu se aplică în prezenta speță. În acest dosar, Tăriceanu era acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta avea o decizie definitivă în instanţă prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică. În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată şi senatorul Cristian Marciu, pentru uzurpare de calităţi oficiale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions